Un bărbat a fost reţinut de Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, el fiind acuzat că a ucis o femeie după ce a batut-o apoi a strangulat-o.
Potrivit unui comunicat postat, luni, pe site-ul Ministerului Public, duminică după-amiază, procurorul de serviciu din cadrul PTB a fost sesizat în legătură cu faptul că pe raza comunei Cosminele, într-o zonă deluroasă împădurită, a fost găsit un cadavru.
Anchetatorii spun că locul le-a fost indicat organelor de poliţie, care investigau dispariţia unei persoane de sex feminin, chiar de posibilul autor al omorului.
„Cercetările efectuate până la acest moment au evidenţiat faptul că la data de 25.09.2020 victima a avut un conflict spontan cu inculpatul A. F. C., cu care avea o relaţie apropiată, chiar în zona în care a fost găsit cadavrul. În acest context, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii victimei, după care a strangulat-o, acţiuni care au condus la deces”, precizează sursa citată.
Inculpatul a fost reţinut de către organele de poliţie pentru infracţiunea de omor şi va fi prezentat, luni, Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă